Descrierea Proiectului
Despre proiectul nostru
Proiectul Erasmus+ ,,Fii Antreprenorial! Fii PRactic, nu Abandona! ” aprobat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, este un proiect de mobilitate pentru elevi și profesori și un produs al viziunii Colegiului Tehnic C.F. UNIREA Pașcani. Prin acest proiect se dorește să se promoveze o schimbare de mentalitate, deoarece s-a constatat un interes scăzut din partea elevilor pentru activitățile de educație antreprenorială, lipsa de initiațivă pentru demararea unui startup, deși piața locală este ofertantă, deoarece nu și-au format suficient abilitățile și competențele necesare pentru piața muncii.
Proiectul nostru își propune să contribuie la înlăturarea unei cauze frecvente în sistemul educațional, insuficientele ore de pregătire practică la agenții economici, astfel încât elevii nu-şi pot dezvolta suficient o serie de competenţe practice de specialitate, de adaptare la un mediu economic real, dar și formarea cadrelor didactice în vederea dezvoltării de noi tehnici de predare aplicative.
Scopul proiectului
Formarea de competente antreprenoriale, a spiritului de initiativa al elevilor/profesorilor pentru participarea activa în societate, o crestere a gradului de insertie pe piata muncii europene si in afara acesteia,demararea unei initiative comerciale sau de altă natura.
Obiectivele proiectului
- Dezvoltarea spiritului antreprenorial, de inițiativă și creșterea stimei de sine pentru 14 de elevi de clasa a XI-a de la profilul Servicii prin colaborarea cu companiile europene de profil, în vederea elaborării unui plan de afaceri sustenabil în anul scolar 2020-2021
- Îmbunătățirea nivelului de competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației și a comunicațiilor, a competențelor de comunicare pentru 28 de elevi de clasa a IX-a/a X-a, de la profilul Servicii prin învațare practică, la locul de muncă din companii /institutii VET pe o perioada de 3 săptămâni
- Dezvoltarea competențelor antreprenoriale și de comunicare de către 9 profesori care predau la clasele profil servicii, prin dobândirea a minimum 3 strategii didactice inovative, ca urmare a participării la workshopuri și activități de tip job-shadowing, în vederea învățării practice a elevilor
- Reducerea cu 20% a numărului de elevi aflați în situație de abandon școlar prin creșterea gradului de inserție profesională și facilitarea tranziției pe piața forței de muncă europene a absolvenților profilului Servicii în urmatorii 3 ani
- Facilitarea accesului pe piața muncii în urma dobândirii Certificatului de mobilitate Europass și a Certificatului european de competențe antreprenoriale (ESP) a celor 42 de elevi din domeniul Servicii în următorii 3 ani
- Formarea competențelor cheie și a unei atitudini proactive în viața socială și personală
- Promovarea cooperării și mobilității cu țările partenere ale UE
Grupul Țintă
42 de elevi, aflați în formare inițială la C.T. C.F. Unirea Pașcani din calificările: tehnician în activități economice, tehnician în administrație și tehnician în activități de comerț, clasele a IX - XI-a:
- 14 elevi clasa a X-a își vor îmbunătăți competențele de comunicare și nivelul de competențe digitale de utilizare a tehnologiei informaționale
- 14 elevi clasa a XI-a își vor dezvolta competenâele cheie antreprenoriale și spiritul de initiațiva și de echipă
- 14 elevi, clasa a IX-a vor dobîndi compețente tehnice suplimentare pentru asigurarea calității produselor
9 profesori care predau la clasele profil servicii
- 3 profesori - îmbunătățirea competențelor profesionale specifice domeniul economic/antreprenoriat, prin însușirea unor noi tehnici de învățare
- 3 profesori - familiarizarea cu metode, tehnici, procedee de eficientizare a învățării
- 3 profesori - aplicarea în practică a strategiilor asertive de comunicare